ceea ce imi aduce aminte, an de an, de timpul petrecut in liceu. liceul caragiale, din bucuresti. dintotdeauna am asociat mirosul de tei cu vremea indragostelii, caci primavara cam cadeam in ligheanul cu melancolie, iar prima fata care se uita ceva mai blajin la mine imi devenea pe loc icoana.
suflet candriu, de papugiu, cam asa ma pot defini pe mine, cel de pe vremea primelor tuleie…
nu stiu altii cum sunt, vorba cui stim noi, insa eu ma atasez foarte repede, insa imi si trece la fel de rapidos. imi amintesc vag de tot de unele fete cu care am iesit in oras si pe care le si vedeam cu pirostrii pe frunte, insa nu ma intrebati de numele lor, caci imi este imposibil sa imi aduc aminte. nu sunt misogin, respect si iubesc femeia, insa numele proprii mi-au creat probleme depuis toujours, ca sa zic asa…
imi aduc aminte, cu placere retroactiva, ca in facultate, la un examen, un subiect a fost “personaje feminine la marin preda”. mi s-a pus o streasina, caci citisem toata bibliografia, stiam sa cometez in mod pertinent cam orice opera de-a scriitorului, insa insiruirea personajelor era un lucru peste puterile mele. pe cale de consecinta, m-am inarmat cu zambetu-mi ucigator si mi-am marturisit neputinta in fata profesoarei. m-a privit cu un amestec difuz de greata si neincredere, dar m-a poftit sa purced in a le descrie. macar atata lucru. m-am achitat cu brio de sarcina si am luat nota 9(noua). saraca femeie mi-a marturisit sa nu mai intalnise asa ceva pana atunci.
